Mai mult decât iubitei
Când ne gândim să apreciem un om, “ne sare gândul” la cine ştie ce fapte eroice.
Cred că cea mai mare influenţă benefică asupra mea a avut-o soţia mea, care m-a purtat de mână cu atenţie, prin vicisitudinile vieţii mai bine de patruzeci şi cinci de ani, având asupra persoanei mele o înrâurire, zic eu fntastică, cunoscându-mă pe mine dinainte de-a o cunoaşte pe iubita mea, şi ştiind cine sunt astăzi, persoană care sigur n-aş fi fost dacă ea nu-mi era ceea ce este de fapt, dar greu de definit, deoarece ştiţi şi domniile voastre că bărbaţilor nu le plac sfaturile şi corijările comportamentale, cu osebire în căsnicie acestea-s excluse.
Cu toate acestea, iubita mea, a ştiut să mă muleze în cine sunt astăzi. Dintr-un om care ştia înjura în ordine alfabetică pe tot abecedarul, după câte spune fata nostră, la un om care chiar dacă nu frecventează ca un habotnic biserica, se roagă, a citit biblia, înţelegând că degeaba faci aceste eforturi, dacă nu încerci să trăieşti cum scrie biblia, adică în dragoste. Ori cine se gândeşte că în momentul când trăieşti în iubire, nu de puţine ori trebuie să renunţi la persoana ta, la ce ai tu şi să reverşi asupra iubitei. Este momentul în care îţi poţi pune întrebarea: “Merită întreprinderea?”, “nu voi fi înşelat?”. În cazul nostru acest cui n-a apărut, cu toate că niciodată n-a fost susţinut verbal, l-am simţit întotdeauna că ea are şi eu am totală încredere în noi. Nu ştiu cum s-a născut acest sentiment, dar ştiu că pentru iubita mea aş fi fost capabil de ori ce, chiar şi să fiu gelos, dar niciodată încrederea unul în altul nu ne-a fost zdruncinată de nici-un “prieten”. Acest fapt îmi făcea o plăcere deosebită, s-o iubesc, s-o mângâi ştind că fiinţa aceasta, dincolo de jurăminte, ce Domnul i-a dat a păstrat numai pentru mine. De aici probabil că şi ei i-a fost uşor să-mi mai tempereze unele apucături, care încă le mai aveam în comportament, dar m-a şi stimulat îndirect “obligându-mă” să ajung la potenţialul maxim al profesiei, şi în societate. Mi-a dăruit patru copii. Nu vă spun cum sânt că spuneţi că mă laud, dar trăim prin ei(nu prin solda lor), este posibil se pare să trăieşti şi prin dragoste şi toate acestea numai datorită faptului că femeia care îmi umple sufletul cu bucuri şi plăceri m-a făcut să pricep acest lucru. Fără ea eram şi eu…un oarecare. Acum de 45 de ani sunt soţul iubitei. Îi iubesc fiecare părticică din ea şi sunt fericit când îmi dă mâna să mergem împreună pe stradă.
De ce am scris lucrurile acestea: Mă consider un om politicos şi firesc îi mulţumesc pentru ori ce face pentru mine, pentru noi, pentru familie, dar am impresia că niciodată nu o să-i pot mulţumi atât cât merită, numai pentru ce este, că Domnul mi-a dăruit-o să trec prin viaţă fără foarte multe gânduri care văd că le au tinerii de astăzi la toate televiziunile. Nu ştiu dacă ea v-a citi vreodată aceste rânduri, noi nu ne prea vorbim, mai mult ne simţim şi reuşim prin aceste atenţii care le avem unul spre celălalt să ne satisfacem micile dorinţe.
Îţi mulţumesc IUBITO. Cu toată dragostea Toma.